TÂRG DE PRIMĂVARĂ MAMA FEST

Targ de primavara Mama Fest

26 feb. TÂRG DE PRIMĂVARĂ MAMA FEST

Scriu rar, dar scriu despre lucrurile care contează pentru mine, cum ar fi despre Târg de Primăvară Mama Fest.

Scriu despre ceea ce îmi place, despre ceea ce fac, despre activitățile pe care le am și oamenii cu care mă înconjor.
Atunci când nu scriu, fac altceva, important pentru mine și activitatea mea. Gândesc, fac planuri, leg colaborări, schițez idei, caut metode de a le pune în practică.

Pe lângă toate astea, machiez. Asta este activitatea mea principala deci e normal să o fac.

Da, ce dacă nu este sezon? Asta nu înseamnă că atunci când vine iarna se așterne zăpadă și pe trusa de machiaje. Nu, când vine iarna construiesc, pentru a avea ce sa întrețin vara.

 

Și cum fac asta? Păi, lupt. Lupt cu mine pentru a-mi menține încrederea și forțele la putere maximă. Apoi, mă adun și caut posibilități și noi oportunități. Leg conexiuni cu alți oameni care luptă ca și mine. Fotografi, modele, producători de accesorii, oameni ca mine care vor să evolueze.

Pe lângă toate astea, particip la adunări alături de oameni frumoși! Asociația Work at Home Moms Romania a organizat din nou un târg la care și eu am fost prezentă.

Târg de primăvară Mama Fest a fost un târg la care au participat artizani, mame care iubesc frumosul.

Aceasta a fost ocazia mamelor de a se uni, de a-și prezenta frumusețile ce le ies din mâini.

Au fost prezentați trandafiri criogenați, cărți pentru copii, produse brodate, produse cosmetice și de skin care, uleiuri esențiale, mărțișoare de tot felul, accesorii cu motive tradiționale, articole de îmbrăcăminte pentru copii, lumânări din ceară naturală și figurine din ipsos ce pot fi pictate de către cei mici și mari.

Acolo am fost prezentă și eu pentru a înfrumuseta ziua a 5 doamne, prin machiaj.

Acestea au beneficiat de ședințe de Înfrumusețare gratuite și au fost răsfațate la maxim. Pe lângă machiaj, au avut parte și de o mini ședință foto iar zâmbetele lor mi-au confirmat faptul că acestea s-au simțit la fel de frumoase precum le vedeam eu.

Vă invit să vedeti câteva poze în secțiunea Galerie.

Despre activitățile Asociației WAHM am mai scris articole pe care vă invit să le citiți în secțiunea Blog.

 

 

No Comments

Post A Comment